PENTRU ACEASTA NEOBISNUITA si, totusi, foarte simpla poveste pe care-ncep s-o depan pe hartie, nu astept si nici nu cer cuiva crezare. Nebun as fi s-o fac, intr-adevar, in imprejurari cand pana si simtirea se-ndoieste de ea insasi. si, totusi - nu-s nebun - si sigur sunt ca nici nu am visat.

Dar maine voi sfarsi cu viata, iar azi vreau sa-mi usurez sufletul. si tot ce mai doresc e sa infatisez deschis, pe scurt, si fara comentarii, un sir de intamplari obisnuite. Obisnuite, da, dar care prin urmarile lor m-au ingrozit - m-au torturat - m-au nimicit.

Nu voi incerca sa le explic. Caci pentru mine - au insemnat doar groaza - chiar daca altii le vor socoti ciudatenii si nu intamplari teribile. si poate ca se va gasi un creier care-ar putea sa desprinda - din nalucirea mea - intamplarea obisnuita, un creier mult mai calm, mai logic, si mai putin infierbantat decat al meu, si care, patrunzand in faptele cu-atata spaima de mine povestite, sa vada doar inlantuiri firesti de cauze si de efecte.

De mic copil m-am deosebit de ceilalti copii prin firea mea blajina si cuminte. Era atat de cunoscuta bunatatea mea incat, ades, colegii ma batjocoreau. Tineam nespus la animale si bunii mei parinti ma rasfatau, dandu-mi mereu astfel de prieteni. Cu ei imi placea sa-mi petrec tot timpul, si nu eram mai fericit decat atunci cand ii hraneam si-i mangaiam.

Aceasta slabiciune s-a accentuat cu varsta si, ajungand un om in toata firea, gaseam in ea prilej de multumire. Cei ce-au iubit vre-odata un caine credincios, istet, nici nu mai au nevoie sa li se explice natura sau intensitatea placerii sufletesti ce-o incercam, in dragostea dezinteresata, altruista a unui animal e o unda ce ajunge drept in inima celor ce-au avut trista posibilitate sa cunoasca prietenia meschina si atasamentul schimbator al Omului.