studentie.ro  » postuniversitar » burse nationale » A patru generatie de bursieri "Inventeaza-ti viitorul!" este completa

A patru generatie de bursieri "Inventeaza-ti viitorul!" este completa

Publicat: 03 Oct 2011 | Vizualizari: 4024

Fundatia Dinu Patriciu a afisat in acest weekend lista bursierilor studenti in programul sau Inventeaza-ti Viitorul!, pentru anul universitar 2011-2012. Aceasta este disponibila pe site-ul www.fundatiadinupatriciu.ro.

400 de studenti romani cu rezultate academice exceptionale, dar cu o situatie financiara precara si 50 de studenti veniti din Republica Moldova vor primi suport financiar din partea fundatiei pe durata intregului an universitar. Acestia au fost selectati pe baza cerintelor privitoare la un venit mediu lunar pe membru de familie sub 400 lei si conform mediilor scolare. Studentii ce-si gasesc numele pe lista recent publicata vor primi lunar o bursa in valoare de 300 de lei.

De la lansarea sa de acum patru ani, programul Inventeaza-ti Viitorul! sustine elevi de liceu si studenti cu rezultate scolare foarte bune, dar care provin din familii cu resurse financiare modeste. Anul acesta, programul acorda 4.000 burse liceenilor, 400 de burse studentilor romani si 40 burse studentilor proveniti din Republica Moldova. Bursierii 2011-2012 sunt candidati noi in program, dar si bursieri din anul trecut care isi pastreaza bursa datorita mentinerii rezultatelor academice excelente.

Anul acesta, 86% dintre bursierii studenti sunt fete şi 14% baieti. Media şcolara a bursierilor nou intrati in program este de 9.95 si de 9.90 pentru cei care au fost bursieri anul trecut si au trecut si de selectia de anul acesta. Venitul mediu pe membru de familie este de 186 lei.

“Anul acesta avem a patra generatie de bursieri in programul nostru Inventeaza-ti Viitorul!, cel mai amplu program national de burse private al carui scop primordial este sa lupte impotriva abandonului scolar. Ii sprijinim cu mare bucurie pe tinerii care, desi se confrunta cu grave lipsuri materiale acasa, reusesc sa trateze scoala cu atata seriozitate si interes”, a declarat Tincuta Baltag, Director General al Fundatiei Dinu Patriciu.

Despre Fundatia Dinu Patriciu

Fundatia Dinu Patriciu este o organizatie neguvernamentala, care sprijina si promoveaza educatia, in toate formele sale, ajutand la formarea unor indivizi cu un pronuntat spirit de initiativa, cu o constiinta civica deosebita si un real simt al responsabilitatii.

Fundatia isi propune astfel sa contribuie la transformarea societatii romanesti intr-o societate de cetateni creativi si responsabili, care au capacitatea de a face propriile alegeri. Cu un buget anual de peste 7 milioane USD, fundatia dezvolta programe ample precum: „Inventeaza-ti Viitorul!”, „Orizonturi Deschise”, „Sponsorizeaza un Copil”, „Educatia Merita”, „Gala Premiilor in Educatie” si isi propune sa contribuie la revitalizarea valorilor sistemului educational romanesc.

Pentru mai multe detalii privind programele dezvoltate de Fundatia Dinu Patriciu accesati: www.fundatiadinupatriciu.ro.

 

Quiz

În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.

 

Jobs

Firma: ALGIDA CENTER SRL
Nivel cariera: 2 - 3 ani
Tipul postului: Full-time
Oras: Ilfov
Perioada de valabilitate: 2023-02-07 00:00:00 - 2023-03-03 00:00:00