studentie.ro  » info-studentie » dictionare » TUDOR SOIMARU

TUDOR SOIMARU

Publicat: 29 Aug 2006 | Vizualizari: 16121

Neamul Soimarestilor de Mihail SadoveanuTudor Soimaru este reprezentantul tipic al razesimii fiind copilul lui Ionascu (razes si el) si al Anisiei din satul Soimaresti.Este un militar incercat, un om de arme, pentru ca, dupa moartea tatalui, Tudor pleaca peste hotare impreuna cu fratele sau. Cand i-a murit si fratele, ramanand singur, devine ostean, slujind in multe armii straine, dar nu uita ca este descendentul unui neam asuprit, exprimandu-si mereu dorinta de a se reintoarce in mijlocul acestuia.Din aceste drumuri el castiga intelepciune si experienta de viata, cunoaste fata ascunsa a lumii, siretlicurile care se ascund in spatele coroanei regesti sau a bogatiilor boierilor: imi spuneau corabierii... ca umbla cu corabiile nouazeci de zile si ajung in lumea cea noua pe care au descoperit-o spaniolii. Acolo sunt oameni salbatici si ape de zece ori mai late decat Dunarea si codri care nu mai lapada frunza niciodata.Tudor a trait la Kiev, a slujit la lesi, apoi, cu calaretii nemti, a ajuns in Franta si Italia. In aceasta perioada, pribegind ca ostean prin locuri departate, isi insuseste mestesugul armelor si capata experienta de viata, de aceea Cantemir-bei il numeste limba dulceDorul de meleagurile natale il determina sa intre in oastea lui Tomsa, avand astfel prilejul sa revina in tara. Este hotarat sa-l slujeasca pe Tomsa, marturisindu-i chiar ca la toate stapanirile am slujit cu credinta. In drum spre casa, insotit de cei doi frati de cruce, isi marturiseste dragostea si atasamentul fata de locurile natale: mie mi-e dor sa-mi vad neamurile si pamantul pe care am vazut lumina soarelui.Tudor insusi isi rememoreaza viata, aratand cum a fost instrainat, cum n-a uitat niciodata ca se trage dintr-un neam asuprit. Eu sunt de locul meu de aproape de Bugeac, sunt dintr-un sat de pe apa Rautului, sunt adica orheian. Si intr-o cumpana mare, cand s-au ridicat toate neamurile mele razasesti, a fost taiat tatal meu; si-un frate mai mare m-a luat cu el peste hotare, in pribegie. Am trait o vreme la Kiev, eram un copilandru... s-apoi am deprins mestesugul armelor si m-am facut ostean, si-am slujit intre lesi; pe urma, cu raiterii nemti, am fost pana-n tara italienilor si frantujilor.Dragostea pentru frumoasa Magda, pe care o intalneste in drumul spre Soimaresti, este o intamplare cu o semnificatie deosebita pentru desfasurrea ulterioara a faptelor: Aplecata putin in saua ei, fecioara il privise cu ochi umezi, arsi de sarutarile lui, iar in zambetu-i neclintit si viclean, parca-i spunea ca-l asteapta si-l cheama; ii zambea intocmai ca-n umbra mestecenilor, cand, franta de la mijloc, se agata de grumazul lui, lasandu-se biruita pe iarba moale, umezita de roua inserarii.In capitolul al XIII-lea, intitulat Crucea razesilor, in care se nareaza intrarea lui Tudor in satul sau natal, are loc si declansarea dramei interioare a eroului (aventurosul erou sadovenian). El parcurge de-a lungul povestirii o traiectorie pe care am putea-o numi initiatica, adica Tudor Soimaru realizeaza cunoasterea in doua planuri, ambele traditionale la Sadoveanu, si, de obicei, opuse: cel erotic si cel al legaturii fundamentale, devenita treptat covarsitoare, ca pamantul si tara.Revenit in sat, Tudor e cuprins de emotie. Intreaga atmosfera este sarbatoreasca. Eroul se bucura de reintalnirea cu obstea prin-tr-o exclamatie: Fratilor... acesta-i satul meu!... si nu l-am vazut de douazeci de ani. Pentru a sublinia solemnitatea momentului reintalnirii lui Tudor cu satul, Sadoveanu descrie aceasta zi de duminica in momentul cand vazduhul se umple de glasul clopotului bisericii: Era o zi de duminica si toaca incepu sa sune in clopotnita bisericii albe c-o duruire melodioasa. Soimaru se opri, isi descoperi capul cu plete scurte, crete, si-si facut incet cruce. Tudor este recunoscut de batranul Mihu, fratele lui Ionascu, un batran marunt, indesat, cu barba scurta, tapoasa, ochii ascutiti si aspri si este primit cu caldura in mijlocul neamului sau: Deodata glasurile razesilor, al tuturor neamurilor lui, se ridicara si brate multe se intinsera spre el ca sa-l imbratiseze... Clopotele bisericii cantau.Acest capitol explica si titlul romanului. Tudor Soimaru era cuprins de maini, imbratisat de veri si de matuse, si glasuri rosteau nume: toti erau ai unui Soimaru.Batranul Mihu il duce in fata mormintelor, il opreste dinaintea crucii de piatra, aratandu-i mormantul tatalui sau: Aici este ingropat parintele tau... A pierit ucis de buzdugan miselesc, pentru ca s-a ridicat pentru drepturile si ociile noastre stramosesti, sculand la razboi toate neamurile si toate asezarile orheienilor.Fiindu-i calauza in aceasta a doua initiere, Mos Mihu tine sa precizeze ca cel ce ne-a despoiat pe noi de pamanturile din batrani castigate, de la Alexandru Voda si de la Stefan Voda, se ingrasa si rade nepedepsit, si si-a pus piciorul pe grumazul nostru.Cand unchesul Mihu ii spune ca ucigasul tatalui sau este boierul cel mare de la Murgeni, Stroie Orheianul, aceasta ii provoaca mare durere, dar Tudor nu reactioneaza pe masura asteptarilor cititorilor: Tudor Soimaru ramasese ca fulgerat, cu ochii rotunjiti, infricosati de groaza lautrica. Abia avu puterea sa se stapaneasca, inghiti greu de cateva ori si ramasa privind intunecos spre mormantul de dinaintea lui.Momentul acesta este inceputul transformarii sale dintr-un venetic, un ostean fara tara intr-un flacau adevarat al neamului Soimarestilor. Afland adevarul, Tudor are intelegerea teribilei sfasieri sufletesti ce-l va urmari de acum inainte.Reactia de violenta este caracteristica trairilor psihologice ale personajului romantic (Tudor ramase fulgerat, cu ochii rotunjiti).Autorul analizeaza cu multa arta zbuciumul din sufletul lui Tudor Soimaru, impartit intre dragoste si datorie. Sufletul eroului e sfasiat de neputinta alegerii. Soimaru descrie el insusi acest conflict chinuitor, inregistrand cu oarecare nedumerire puterea patimii ce pare a-l stapani fara voia lui. Replica glumeata si voit linistitoare aprietenului sau, Simeon Barnoava (Dragostea trece), primeste un raspuns pripit: Nu trece! Nu trece! gemu c-un fel de turbare Tudor. A cazut ca un traznet in sufletul meu. Nu stiu ce voi face! Nu inteleg ce se petrece cu mine! Mi se pare c-am sa-nebunesc! Am venit la mormantul parintilor mei, s-acum o vijelie ma mana in alta parte, cine stie unde! Vad ca trebuie sa parasesc toate, au sa ma urmareasca toti cu ura si blastam ca-i las, ca nu ma ridic pentru dreptatea lor si nu platesc sangele celor morti. Dar ce pot sa fac, prietenilor mei dragi, daca Magda Orheianului mi-i draga si nu-mi pot afla loc si stare din pricina asta?Batranul Mihu ii va alimenta sentimentul datoriei, astfel incat, treptat, sentimentul dragostei va fi inabusit.Din acest punct de rascruce porneste aspra cale care il va conduce pe erou catre biruinta sentimentului datoriei fata de neamul sau. Integrarea in lumea obarsiei se desavarseste cu incetul, cunoscand mai adanc oamenii si istoria lor. Evocarea de catre acelasi mos Mihu a mortii parintelui sau, in capitolul Umbra Ionascului, joaca un rol decisiv pentru convertirea personajului. Scena este compusa cu mijloacele imprumutate recuzitei romantice. Asemenea lui Hamlet, Soimaru are viziunea umbrei tatalui mort, cerand parca razbunare: Sta incremenit, i se atintira ochii, si-n umbra chiliei stramte, i se arata iesind ca dintr-un mormant razesul care, era tat sangerat la frunte si cu ochii inchisi. Era o umbra: plutea nedeslusita, cu mainile incrucisate pe piept ca un Hristos. Soimaru gemu ca de suferinta la vedeania aceasta, isi scutura capul, isi trecu mana pe frunte si pe ochi si si-o trase in jos muiata de lacrimi ca un sange al mortului.Concluzia pe care o exprima gandul lui mos Mihu (Copilul fusese deplin intors cu forta catre adevar) fixeaza momentul de la care personajul redevine activ, iesind din convalescenta bolii sale sufletesti si asezandu-se cu totul in slujba cauzei obstesti, biruitoare in inima sa. El va reface destinul tatalui, care se ridicase si el in apararea mosiei razasesti. Dramaticul capitol Mortii poruncesc celor vii (XXXV) transeaza cu violenta infruntarea dintre Orheianu si razesi. In chip simbolic, boierul este ucis de Tudor Soimaru in cimitir si asezat cu pieptul pe mormantul Ionascului, intr-un gest ce vrea sa semnifice razbunarea si dreptatea in sfarsit infaptuite: Dar osteanul trasese sabia. Atunci il vazura intai neamurile lui turbat ca fiara, cu ochii crunti si cu obrazul ca de var. Se schimbase intr-o clipa si nu-l mai cunosteau. Cu bratul ridica fierul, se repezi ca scapat dintr-un arc si-l lovi in crestet pe Orheianu.Razbunarea lui inseamna si revolta poporului impotriva obiceiurilor feudale. Pedepsirea boierului este un blestem al pamantului. Este eliberarea energiilor ce intretin conflictul si desfasurarea narativa are loc prin scena memorabila a trecerii catre viata pasnica de cultivatori ai pamantului, imagine simbolizata de plugurile care brazdeaza locul conacului boieresc. Cu o furie venita din durerea si umilinta lor adanca, oamenii lui Soimaru dau foc curtii de la Murgeni, iar apoi, ca in legende, ara locul cu plugurile pentru a sterge orice urma a vechilor stapani.Tudor vrea sa lichideze si cuibul boierului ghizuina dusmanului. Aceasta atitudine reprezinta un act de razbunare sociala si violenta lui este proprie unui ostean, capitan in oastea crudului Tomsa.Era un cer fara soare si mohorat deasupra... si iesira cu toti Soimarenii, batrani, muieri si copii; si priveau cum trec fara incetare brazdare cu sase boi si apasa pe cormane osteni, innegrind si semanand incet batatura unde salasuise stapanirea Orheianului.Soimaru, mai inimos, cruta pe Magda Orheianu si pe sotul ei polon, aflati la conac. El le salveaza viata si de furia razesilor, acoperind-o cu sabia si dand ordine ca doi osteni sa-i insoteasca pe ea si pe sotul ei in afara granitelor tarii. Vechea rana sufleteasca pare sa se fi vindecat, lasand, probabil, doar umbra unei dureri inabusite. In locul primei si frumoasei iubiri, vine sa se strecoare o noua dragoste, timid infiripata, pentru Anita despre care aflam ca-i va fi sotie.Din roman se desprind si alte trasaturi caracteristice ale eroului. El pretuieste prietenia, dovada ca se ajuta cu fratii lui de cruce si cu ceilalti care ii sunt aproape. Este curajos si demn, dorind sa elibereze neamul sau de sub asuprire, motiv pentru care va merge pana la domnitor pentru a sustine drepturile consatenilor. De aici rezulta si puternicul sau spirit de dreptate, precum si marea sa bogatie sufleteasca. Totodata Tudor este cinstit, respectandu-si cuvantul dat fata de toti conducatorii de osti unde a slujit. Tudor Soimaru este reprezentantul tipic al razasimii, respectand cu sfintenie traditiile si cerintele poporului roman. In acelasi timp, insa, Tudor este si reprezentantul grupului de osteni din care fac parte boierul Simeon Barnoava si tatarul Cantemir-bei, fiecare avand o psihologie aparte.Astfel, Simeon Barnoava, boier cu dragoste de tara, fin politician si om de curte (viitorul domn Barnovski) joaca in grupul celor trei prieteni rolul inteleptului, care nu devine, ci ramane, constituie polul statornic al ratiunii mereu treze, virtute adanc pretuita de autor. De cealalta parte a lui Soimaru sta beiul tatar, Cantemir, om al pustiei si al vantului, care defineste libertatea la modul absolut, ca pe o desprindere totala de orice bun durabil, de vreun pamant sau o tara anume. Eu n-am inteles niciodata spune el indarjirea voastra pentru pamant, certurile si sangele varsat pentru un coltisor de gradina, cand lumea lui Dumnezeu e asa de mare... Mormintele noastre tataresti, de la hanul nostru cel mare, Timur, au ramas prin toate pustiile lumii, si noi ne-am miscat ca pulberile pamantului.Cantemir-bei se caracterizeaza si el prin cinste, destoincie si buna cunoastere a oamenilor.Portretul moral al lui Tudor Soimaru, cumpanit intre ce doi, ne apare ca o sinteza sufleteasca, dominandu-si tovarasii printr-o complexitate interioara sporita. La el, iubirea, pe de o parte si datoria fata de traditie si de tara, de alta, se impletesc si se opun totodata, intemeind amintitul conflict, care da intregii naratiuni coloana vertebrala. El este presonajul care se transforma in roman oferind cercetarii un destin exemplar pentru structura personajului sadovenian.Portretul moral al lui Tudor Soimaru se dezvaluie treptat din actiunile intreprinse, din ciocnire de interese si pasiuni, dar si din analogia cu alte personaje, cum ar fi batramul Mihu. Acesta sadeste in sulfetul eroului dorinta de a-si apara mosia si de a-si razbuna tatal. Stroie Orheianu costituie, in schimb, un element de contrast, scotand in evidenta calitatile lui Tudor in comparatie cu defectele boierului. Stroie considera, de exemplu, ca pamantul constituie o sursa de imbogatire, dar pentru Tudor si razesii sai, acesta este sfant, deoarece in el se afla osemintele stramosilor. (S.B.)

 

Quiz

În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.

 

Jobs

Firma: ALGIDA CENTER SRL
Nivel cariera: 3 - 5 ani
Tipul postului: Full-time
Oras: Ilfov
Perioada de valabilitate: 2022-12-02 00:00:00 - 2022-12-16 00:00:00