studentie.ro  » info-studentie » dictionare » STEFAN GHEORGHIDIU

STEFAN GHEORGHIDIU

Publicat: 29 Aug 2006 | Vizualizari: 32532

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil PetrescuEroul traieste doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic (trairile interioare trecute si reverberate).Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic, un intelectual student la filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta directa, traita a razboiului. Ultima noapte de dragoste, Intaia noapte de razboi, este un roman de experienta, de cunoastere (G. Calinescu).Prima experienta a cunoasterii, iubirea traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct, la persoana intai, la inceputul capitolului ce nareaza faptele retrospectiv: Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca ma insala. Acesta este inceputul drumului spre cautarea adevarului, al clarificarii interioare. Suferinta lui capata dimensiuni cosmice, in consens cu nevoia sa de absolut: Prabusirea mea launtrica era cu atat mai grea cu cat mi se rupsese totodata si axa sufleteasca: increderea in puterea mea de deosebire si alegere, in vigoarea si eficacitatea inteligentei mele.Personalitatea sa se defineste in functie de acest ideal dragostea.Confesandu-se si reinviind intamplari trecute, Stefan Gheorghidiu le ordoneaza, le analizeaza cu luciditate, o luciditate care inseamna pentru el implicarea profunda in drama existentiala (Gh. Lazarescu, Romanul de analiza psihologica in lite-ratura romana interbelica, Bucuresti, 1983).Casatorit cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tanarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorita unei mosteniri neasteptate (o parte) lasate de un unchi bogat, Tache.Viata mondena capata pentru Ela o importanta deosebita, intrand in contradictie cu idealul de feminitate al eroului: As fi vrut-o mereu feminina deasupra discutiilor acestea vulgare (banii)....Ela isi dezvaluie, in noile imprejurari, preocuparile pragma-tice: Aveam impresia ca intamplarea cu mostenirea trezise in femeia mea porniri care dormitau lent, din stramosi in ea.Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan Gheorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate.Ceea ce izbuteste mai bine autorul nu este afundarea in regiunile obscure ale constiintei, cat exactitatea aproape stiintifica in despicarea complexelor sufletesti tipice, remarca Tudor Vianu.Viata lui Stefan Gheorghidiu a devenit curand o tortura, nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea.Despartirea temporara si intalnirea, intamplatoare, cu Ela in fata chioscului de ziare de la Independenta, intr-o dupa-amiaza de vara bucuresteana, stanjeniti, ca doi straini, prilejuieste personajului limpezirea launtrica, o adevarata revelatie: Simteam ca femeia aceasta era a mea, in exemplar unic, asa ca eul meu, ca mama mea, ca ne intalnisem de la inceputul lumii.Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Stefan Gheorghidiu este in acelasi timp si subiect si obiect al analizei lucide. N. Manolescu observa ca in romanul lui Camil Petrescu evenimentele par scuturate de semnificatie, si astfel, egalizate... Toate evenimentele exterioare sunt pe acelasi plan. Singurele care conteaza sunt evenimentele din constiinta.Faptele, gesturile, cuvintele Elei se reflecta in constiinta eroului: De altminteri, toata suferinta asta monstruoasa imi venea din nimic. Mici incidente, care se hipertrofiau, luau proportii de catastrofe. Era o suferinta de neinchipuit care se hranea din propria substanta.Un element exterior banal, lipsit de importanta, un fapt, o intamplare obisnuita declanseaza reactii interioare, in planul constiintei, determinand stari sufletesti complexe.Compania domnului G., avocat obscur, dar barbat monden, acordata sotiei sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui Stefan Gheorghidiu. Scriitorul noteaza gesturi, vorbe, reactiile dureroase ale geloziei, se observa pe sine, pe cei doi (Ela si G.), pe cei din jur, studiind totul cu minutiozitate: apropierea instinctiva a Elei si G., pe drum nevasta-mea n-a simtit decat prezenta lui... avea o voce usor emotionata..., imi descopeream nevasta cu o uimire dureroasa.Toate gesturile, clipele rememorate care alcatuiau intimitatea iubirii, tulburata dramatic de strainul intrus (G.) sunt acut inregistrate de Gheorghidiu, sufletul si toate simturile lui sunt in alerta.Personajul sufera nu numai din amor propriu ranit, din neputinta si deziluzie, ci mai ales pentru ca se dedubleaza: isi ascunde framantarile, afisand indiferenta (Ma chinuiam launtric ca sa par vesel si eu, ma simteam imbecil si ridicol... si naiv).Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am sufe-rit atata din cauza iubirii.Suprema coordonata existentiala, implinirea sa ca personalitate umana, prin iubire, determina luciditatea analizei: Eu jucasem totul pe aceasta femeie si trebuia sa trag acum toate consecintele care se impuneau: desfiintarea ca personalitate.Drama erotica capata alte dimensiuni prin cealalta ipostaza existentiala a eroului plecat pe front din acelasi orgoliu al cunoasterii, dar si din sentimentul onoarei, al loialitatii fata de sine: Camil Petrescu asociaza in mod esential si solidar onoarea cu inteligenta (Alexandru Paleologu, Bunul simt ca paradox, Bucuresti, 1972). Orgoliului meu i se pune acum, de altfel, si o alta problema. Nu pot sa dezertez caci, mai ales, n-as vrea sa existe pe lume o experienta definitiva, ca aceea pe care o voi face, de la care sa lipsesc, mai exact sa lipseasca ea din intregul meu sufletesc. Ar avea fata de mine, cei care au fost acolo, o superioritate, care mi se pare inacceptabila. Ar constitui pentru mine o limitare. Imi putusem permite atatea gesturi pana acum, pentru ca aveam un motiv si o scuza: cautam o verificare si o identifdicare a eului meu. Cu un eu limitat, in infinitul lumii, nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibila si deci nici o putinta de realizare sufleteasca.Experienta razboiului constituie pentru Stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus al dramei intelectuale, o drama a personalitatii. Demistificat, razboiul e tragic si absurd, inseamna noroi, arsita, frig, foame, umezeala, paduchi, murdarie, diaree, si mai ales frica, asa cum e descris intr-o viziune realista, in numele autenticitatii si al adevarului.Stefan Gheorghidiu, intelectual lucid, priveste situatiile cu acelasi interes ca ale savantului, urmarind cristalizarea unei reac-tiuni chimice (Pompiliu Constantinescu). Faptele sunt transmise cu scrupulozitatea exactitatii dintr-un jurnal de front al autorului insusi.Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane undeva, departe, si lipsita de insemnatate. Jurnalul de front al lui Stefan Gheorghidiu contureaza o personalitate complexa, aflata in impreujurari inedite, confruntandu-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea insasi. Eroul nu inceteaza sa gandeasca, sa faca asociatii, de o luciditate neobosita, chiar in aceste momente de apocalips: Ar vrea, precum Achile cel viteaz si invulnerabil, afara de calcai ca macar sa-i stea ferit de turbarea de fier, macar craniul.Ziua retragerii, cea mai cumplita zi, aflam din notele de la subsolul paginilor, a fost cea mai groaznica pentru mine si prin consecintele ei, si prin amintirea ei, timp de noua ani am retrait-o mereu in vis.In conditiile frontului, pentru individul redus la cateva reactii, timpul exterior si cel interior coincid. Frontul este o alta dimensiune a vietii, o experienta traita intens si concentrat in constiinta individului; de pe scena istoriei, razboiul se muta pe aceea a constiintei individului (N. Manolescu). Gandindu-se la suferinta din cauza Elei, Stefan Gheorghidiu se simte detasat parca de sine si de tot ce a fost. Acum totul e parca din alt taram, iar intre noi abia daca e firul de ata al gandului intamplator. Drama iubirii lui este acum definitiv intrata in umbra.Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta (Perpessicius).Simteam din zi in zi, departe de femeia mea, ca voi muri, caci durerile ulceroase acum cand nu mai puteam manca aproape deloc devenisera de nesuportat.Slabisem intr-un mod care ma despera, caci facea o dovada obiectiva ca sufar din cauza femeii, si oricat as fi vrut sa ascund cu surasul ranile orgoliului meu, nu mai puteam izbuti, din cauza asta.Ma gandeam zi si noapte, in afara de putinele ore de somn cand de altfel de cele mai multe ori visam neintrerupt la ea, ca si cand mi se lichefiase creierul si nu mai era in stare sa schimbe motivul, ca un pian automat, stricat, cantecul.Intr-un timp ne-am hotarat ca, de vreme ce nu puteam sa nu ma gandesc la ea in restul zilei, cel putin in anumite ore din zi sa incerc precis sa mi-o fac absenta. si in nadejdea ca voi influenta restul zilei, era important ca aceste doua ore hotarate sa inceapa de dimineata.Cum ma desteptam insa din somn, nu aveam destula vointa, era ceva cu adevarat peste puterile mele, caci imi era automat prezent gandul ei, o data cu lumina. Dar incepeam acest exercitiu impus cand ma aflam in baie. Cautam sa ma gandesc la altceva, iar cand imaginea ei se asocia si incerca sa se insaileze restului, o goneam ca pe o albina, iar daca, totusi, nu izbuteam, schimbam numaidecat obiectul gandului. Cand, insa, nici astfel nu izbuteam, incepeam sa numar, cu incapatanare, cu nadejdea ca niciodata vreun om nu va banui un atat de coplesitor grotesc. Mi-era rusine, in adancul intimitatii mele, ca si cand as fi suferit de o boala rusinoasa si penibila. Uneori, cand intervenea ceva vesel, aveam ragazuri de uitare, insa caracteristic de uitare, asa ca un bolnav dupa schimbarea pansamentului, sau cand, dupa zile de ploaie, ar avea, prin fereastra inflorita de soare lumina in camera. Dar pe urma iar cadeam.Am inteles, mai mult ca oricand, legatura dintre moral si trup, pentru ca era destul un incident sufletesc, ca sa declanseze suferinta fizica, fiindca tot pieptul imi era gata, supus, pentru asta. Zaceam asa, vreme dupa vreme, ca un bolnav de tifos, cu singura consolare ca nu induram si mizeria si uraciunea fiziologica a tifosului, dar incolo fara nici o alta deosebire. Am cunoscut barbati care, aproape cu ostentatie, aratau ca sufera din cauza femeilor, am citit versuri in care poetii se vaita cu vorbe mari ca au fost inselati si toti aproape isi faceau un orgoliu din aceasta suferinta din dragoste... Mie mi-era o sila imensa de mine, de parca as fi avut paduchi, si orice aluzie la aceasta suferinta mi se parea o infamie.Accentuand drama intelectualului in confruntarea cu razboiul, Pompiliu Constantinescu sublinia: Superioritatea omului cult in raboi consta numai in facultatea de autoanaliza , in putinta de a se dedubla, privindu-se ca obiect totodata. Exista o psihologie profesionala a razboiului, pe care domnul Camil Petrescu o desci-freaza cu stapanire de sine, cu obiectivitate rece, in scene caracte-ristice, in intamplari traite, cu febrilitate si dramatism.In acelasi context, Al. Paleologu aprecia ca: Drama razboiului nu a fost pentru Camil Petrescu numai existentiala, ci si intelectuala, adica, mai exact supus, a stiut sa faca din ea o experienta a spiritului, o cale a cunoasterii.Incercam sleiti, s-o luam la dreapta. Dar si acolo obuzele ne ajung inainte, caci ei calculeaza, prevazand, ca vanatorii de porumbei.Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede. Nu pot nici macar sa-mi dau seama daca oamenii din jurul meu sunt mereu aceiasi, daca au cazut, si cati. Acuma nici nu imi mai vine sa alerg. Se spune ca pe Marea Caspica furtunile sunt asa de groaznice, iar unii oameni si femei sufera atat de mult de raul de mare, incat totul le devine indiferent si nu fac nici un gest de impotrivire, chiar daca sunt ridicati si aruncati in mare. Asa, descheiat de toate, ma simt si eu acum. Nu mai imi dau seama daca oamenii au obrazurile murdare de pamant sau de funingine. Abia mai inteleg bocetul, ca o litanie, ca un blestem apocaliptic, din adancul adancurilor parca. Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu.Se poate spune asadar, dupa cum afirma Tudor Vianu, ca: Eroul lui Camil Petrescu este un intelectualist, o natura reflexiva si patrunzatoare, care sufera pentru ca gandeste si analizeaza. (M.P.)

 

Quiz

În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.

 

Jobs

Firma: ALGIDA CENTER SRL
Nivel cariera: Fara experienta
Tipul postului: Full-time
Oras: Ilfov
Perioada de valabilitate: 2022-12-02 00:00:00 - 2022-12-13 00:00:00