studentie.ro  » info-studentie » dictionare » MIRCEA (CEL BATRAN)

MIRCEA (CEL BATRAN)

Publicat: 29 Aug 2006 | Vizualizari: 8854

Scrisoarea III de Mihai EminescuMircea cel Batran si Baiazid sunt personaje exponentiale. Ele se sprijia pe un personaj colectiv ostirea si sunt antitetic infatisate de autor (antiteza este des folosita de romantici). Trebuie retinuta apoi imprejurarea deosebita in care cei doi comandanti de osti se intalnesc: e un moment de mare tensiune psihologica, de incordare, inainte de o (grozava) confruntare armata.La inceput Eminescu noteaza sumar infatisarea exterioara a eroului sau preferat: La un semn deschisa-i calea si s-apropie de cort / Un batran atat de simplu dupa vorba, dupa port. Apoi Mircea este pus in situatia de a discuta cu adversarul sau, etalandu-si, pe parcursul dialogului, o serie de trasaturi morale. Astfel, fiind reprezentantul unui intreg popor, el il primeste pe Baiazid respectand datina strabuna: cu ospitalitate si cu buna cuviinta: Orice gand ai, imparate, si oricum vei fi sosit, / Cat suntem inca pe pace, eu iti zic: Bine-ai venit!Dar, adresandu-i salutul de bun venit, demnitatea nu-l paraseste nici o clipa; el respinge gandul supunerii si, prefacandu-se a nu intelege amenintarile ingamfatului sultan, se angajeaza sa se comporte demn in orice situatie: Despre partea inchinarii insa, doamne, sa ne ierti; Dar acu vei vrea cu oaste si razboi ca sa ne certi, / Ori vei vrea sa faci intoarsa de pe-acuma a ta cale, / Sa ne dai un semn si noua de mila Mariei tale... / De-o fi una, de-o fi alta... Ce e scris si pentru noi, / Bucurosi le-om duce toate, de e pace, de-i razboi.Domnul Tarii Romanesti apare, in aceasta secventa, ca un om modest, calm si hotarat, dar si foarte intelept. El este decis sa-si apere tara, sa raspunda cum se cuvine provocarii de razboi. Secventa are caracter dramatic. Prin dialog, Mircea si Baiazid devin niste personaje care vorbesc si se misca scenic. Il vedem pe ingamfatul cotropitor adresandu-se scurt voievodului roman: Am venit sa mi te-nchini si amenitand: De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini. Prin contrast, apare cumpatarea domnitorului nostru. De remarcat este si stilul vorbirii lui, simpla si cumpanita, mai ales prin acel plural al majestatii taranesc in acelasi timp, care contribuie la impresia unei subtile ironii (sa ne ierti, sa ne dai un semn si noua de mila Mariei tale), dupa cum observa I. Rotaru.Baiazid este plin de infumurare si de manie abia retinuta cand afla ca romanii nu primesc inchinarea. Orgoliosul cotropitor isi incepe discursul cu o intrebare retorica violenta: Cum? Cand lumea mi-e deschisa, a privi gandesti ca pot / Ca intreg Aliotmaul sa se-mpiedice de-un ciot?, urmata de hiperbole, repetitii, comparatii homerice, inversiuni, metafore, menite sa evidentieze trufia nemasurata a celui care era sigur de victorie: O, tu nici visezi, batrane, cati in cale mi s-au pus! / Toata floarea cea vestita a intregului Apus, / Tot ce sta in umbra crucii, imparati si regi s-aduna, / Sa dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna. / S-a-mbracat in zale lucii cavalerii de la Malta, / Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, / Fulgerele adunat-au contra fulgerului care / In turbarea-i furtunoasa a cuprins pamant si mare.Pentru a-l intimida pe Mircea cel batran, sultanul aminteste de luptele pierdute de toti aceia care s-au impotrivit Semilunei, culminand cu descrierea bataliei de la Nicopole (1396), unde popoarele crestine au fost infrante.De mare frumusete este, in acest pasaj, metafora: floarea cea vestita care s-aduna sa dea piept cu uraganul ridicat de Semiluna... Acestia: fulgerele adunat-au contra fulgerului ca si epitetele: floare vestita, zale lucii, turbare furtunoasa, pace adanca, ura ne-mpacata. Ostile dusmane erau nenumarate, de aceea modalitatea artistica principala este, in continuare, hiperbola, asociata repetitiei si comparatiei: i Apusul isi impinse toate neamurile-ncoace; se miscara rauri-rauri, zguduind din pace-adanca ale lumii inceputuri, / Innegrind tot orizontul cu-a lor zeci de mii de scuturi; ostile crestine se miscau ingrozitoare, ca paduri de lanci si sabii, incat Tremura inspaimantata marea de-ale lor corabii!. Personificarea este aici un mijloc de-a sugera intensitatea dramatica a confruntarii dintre crestini si pagani, vastitatea spatiala a conflagratiei.Falindu-se cu victoria de la Nicopole, Baiazid vrea sa intimideze, sa mentina teroarea psihologica, prin intermediul careia spera sa obtina inchinarea Tarii Romanesti fara nici o lupta. Finalul pasajului se si incheie prin exprimarea, de catre sultan, a unui dispret total fata de voievodul roman, autorul slujidu-se de un manunchi variat de procedee: interogatia retorica, inversiunea, prezenta lui si narativ: i de crunta-mi vitejie tu te aperi c-un toiag? / i, purtat de biruinta, sa ma-mpiedic de-un mosneag?Acum se schimba tonalitatea versurilor. Pentru marele Eminescu, simplitatea lui Mircea este chintesenta simplitatii poporului pe care-l reprezinta. De aceea, situand in prim-planul acestei secvente, ca trasatura dominanta a eroului sau, patriotismul (evident atat in timpul confruntarii verbale, cat si in timpul luptei), poetul il pune pe domnitorul roman sa raspunda calm si hotarat cuvintelor ofensatoare, pe care i le-a adresat Baiazid: De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti / Nu e om de rand, el este Domnul Tarii Romanesti.Intelepciunea lui Mircea decurge din aceea ca a vazut si stie multe despre tara sa (sens pe care-l gasim in repetarea insistenta, de catre poet, a cuvantului mosneag.) El este conducatorul in vremi de restriste, a poporului sau, este un personaj exponential, este Cezarul. Resposabilitatea sa in fata neamului este pusa in evidenta prin antiteza (... nu e om de rand, el este Domnul Tarii Romanesti). Este, cum aratam la inceput, prototipul omului de geniu, al omului politic de exceptie. De aceea, el arata limpede sultanului ca este decis sa-si apere tara si sa raspunda cum se cuvine provocarii la razboi: Eu nu ti-as dori vreodata sa ajungi sa ne cunosti, / Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti.Amintind luptele seculare purtate de poporul sau impotriva cotropitorilor, Domnul insista pe ideea ca acestea au fost purtate nu din desarta trufie, ci din iubire de mosie: Imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa, / Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa / i nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant, / Cum venira, se facuta toti o apa s-un pamant.Sa observam locul pe care-l ocupa cele doua cuvinte pamant si apa in pasajul citat, stiut fiind ca acestea erau insemnele supunerii cerute de cucertori (dupa Herodot, in Istorii, cartea a IV-a). Fiind elemente cu caracter vital pentru fiinta neamului nostru, Eminescu le acorda, in replica lui Mircea, la inceput un ton grav, iar apoi, la distanta de numai un vers, printr-un subtil joc de cuvinte, le confera un ton amenintator, devenind un soi de zicala populara cu caracter profetic. Cei care au cerut pamant si apa s-au facut in cele din urma o apa si-un pamant, au fost adica nimiciti; iar de-a lungul timpului si alti cotropitori trufasi au fost spulberati, pentru ca: Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe, / Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe. Ironia este evidenta in acest pasaj. Inspirandu-se dintr-o carte a lui Herodot, Eminescu aminteste aici despre Darius I, regele persan, care, purtand o campanie impotriva scitilor, a ajuns si pe teritoriul actual al tarii noastre. El este acel oaspe care-a cerut pamant si apa scitilor, adica supunerea.Folosind interogatia retorica, Eminescu il pune pe eroul romanilor sa-si infrunte adversarul. E o infruntare de principii, intre doi comandanti politici, in care Baiazid este acuzat, pe drept, de laudarosenie: Te falesti ca inainte-ti rasturnat-ai val-vartej / Ostileleite-n zale de-mparati si de viteji? / Tu te lauzi ca Apusul inainte ti s-a pus? / Ce-i mana pe ei in lupta, ce-au voit acel Apus?. i, aflam ca sultanul se faleste de pomana ca Apusul i s-a supus, pentru ca ostile acelea luptau numai pentru glorie, nu pentru apararea tarii lor: Laurii voiau sa-i smulga de pe fruntea ta de fier, / A credintii biruinta cata orice cavaler. Sa retinem expresivitatea epitetului fruntea de fier care ne da sugestia unui comandant de osti infatuat, orgolios, avand constiinta puterii sale fiind, insa, incoronat, mereu pus pe noi cuceriri, amenintand mereu (Ne amintim ca lui Mircea, la inceputul intrevederii lor, i-a spus raspicat: De nu, schimb a ta coroana intr-o ramura de spini, asta in cazul cand nu i se supune. Aluzia e biblica. Ramura de spini a purtat Isus cand a fost rastignit.)In contrast cu dusmanul sau, Mircea cel Batran e gata sa se sacrifice pentru poporul sau, pentru libertatea si independenta tarii sale, sa devina un adevarat martir: Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul... / i de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este, / Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste. Domnitorul roman vorbeste in numele colectivitatii pe care o reprezinta si in care se integreaza solidar (vezi folosirea pronumelui personal la pers. I ne, din sintagma sa ne cunosti). Replica lui concetreaza in ea demnitatea unui intreg popor, stapanit de o inalta tinuta morala; de aceea, vorbele imaginate de autor ca au fost rostite de eroul de la Rovine, au valoare de maxime, devenind proverbiale. Mircea cel Batran nu se sprijina pe osti, ci pe zidul iubirii de mosie, pe o forta morala teribila, care formeaza o singura si indestructibila unitate: N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid / Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!Multimea de procedee folosite acum de autor: interogatii retorice, exclamatia (retorica), enumerarile, antiteza mai ales (mi-e prieten / iara tie dusman este), ca si metafora (iubirea... e un zid) au menirea de a contura imaginea patriotului inflacarat, constient de responsabilitatea ce si-o asuma in fata istoriei si convins ca natura, mereu solidara cu romanul, va fi si de data asta un factor strategic in lupta pentru apararea fiintei nationale.Subliniem maiestria lui Eminescu in folosirea cuvintelor vechi ale lexicului romanesc. De exemplu mosie este un substantiv folosit cu sensul vechi de patrie. In sintagma iubire de mosie expresivitatea e mult sporita, sensul obtinut fiind cel de patriotism, care dainuie la romani de demult, din vremuri imemoriale.Inca o observatie: proumele de persoana I si a II-a, evidentiaza antiteza dintre reprezentantul romanilor si cel al turcilor (pentru Baiazid apar numai forme de persoana a II-a singular). De exemplu, este semnificativ ca fata de sase verbe folosite la pers. I nu as dori, nu voi, sa ma laud, nici ca voi, sa te-nspaimant, imi apar, apar tot sase verbe la persoana a II-a singular, ceea ce mareste contrastul: privesti, sa ajungi, sa cunosti, te falesti, te lauzi, dusmanit vei fi. Dominanta este folosirea persoanei I, cum am vazut in versurile: Eu? nu ti-as dori... sa ne cunosti sau Mi-e prieten numai mie.In vorbele lui Mircea predomina substantivele la singular, pe cand in cuvintele lui Baiazid, cele la plural, inchegandu-se si-n acest mod termenii unei transante opozitii: Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul, tot ce misca-n tara asta, raul,ramul, Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este; ca, in finalul luptei de la Rovine, termenul la singular sa apara in versul: Iar in urma lor se-ntinde falnic armia romana. (S.B.)

 

Quiz

În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.

 

Jobs

Firma: Confidential
Nivel cariera: 5 - 10 ani
Tipul postului: Full-time
Oras: BUCURESTI
Perioada de valabilitate: 2022-11-28 00:00:00 - 2022-12-04 00:00:00