studentie.ro  » info-studentie » dictionare » CETATENUL TURMENTAT

CETATENUL TURMENTAT

Publicat: 29 Aug 2006 | Vizualizari: 5343

O scrisoare pierduta de I.L. CaragialeAparand pe parcurs Cetateanul, odata cu intrarea lui in scena VII din actul II, se lamurese misterul scrisorii pierdute si gasite si iar pierdute Absurd al absurdului, este caracterizat chiar de autor si caracterizarea se mentine ulterior Cetateanul (sovaind): Sluga! (In tot jocul sughite si sovaie) La intrebarea ce pofteste, pusa de Tipatescu si Cine e asta? de Zoe, Cetateanul imperturbabil, sughitand, raspunde: Eu? Eu sunt alegator si din nou sovaind refuza sa spuna cum il cheama.Precizeza ca nu este turmentat, dar face o destainuire menita sa contureze si mai bine pesonalitatea lui Trahanache si a intregului clan: Nu sunt turmentat spune el (zambind precizeaza autorul) coana Joitico Las ca ne cunoastem Ma cunoaste Conu Zaharia de la 11 februarie (n.n. 11 februarie 1866 data complotului reactionar care a dus la detronarea lui Al. I. Cuza). Nu e vorba, tinem la d. Nae Catavencu e din sotietate dar vorba e, eu alegator eu (sughite) apropritar, eu pentru cine votez? (sughite) d-aia am venit (sovaie). Iata conturata persoana Cetateanului care face un laitmotiv din intrebarea eu pentru cine votez?, intrebare combinata insa cu sughituri si sovairi. Astfel, Caragiale isi supravegehaza personajul si in miscari, nu numai in vorbe, facand si din el un partizan in marele ghem incalcit al politicului. Destainuirile lui si el cu aspect derutant ca si Agamita sugereaza nu numai o cunoastere a politicii, ci si o participare activa. Si Cetateanul, ca si toate celelalte pesonaje, precizeza Mircea Tomus: sunt angrenate intr-un conflit politic, e drept o tensiune surda sau exploziva le dicteaza cuvintele, reactiile si, totusi, ele executa, in acelasi timp, un ritual, dupa anumite legi imuabile si cu sfintenie respectate: ca prezident, Trahanache oficiaza, ca oratori, Farfuridi si Catavencu, asemenea; ascultatorii insisi oficiaza, si daca Cetateanul turmentat este scos afara in imbranceli de partizanii celui de al doilea orator, daca interpelarile lui il deranjeaza pe acesta, obligandu-l sa apeleze la autoritatea prezidentiala, nu ne putem multumi sa vedem aici o simpla ilustrare a inconsecventei unui personaj, care abia cu cateva replici in urma declarase foarte raspicat ca nu se teme de intreruperi. Cetateanul a tulburat tocmai ritualul discursurilor si al intreruperilor care fac parte organica din acest ritual; el insusi, cu toata bunavointa care il caracterizeaza, ar dori sa participe la acest dialog sacru ale carui elemente le si detine de altfel: si eu sunt!, incearca el sa exclame, sculandu-se sovaind si ridicand mana; Prezidentul simte aderenta lui la logica scenei si nu-l bruscheaza: Ce? ce esti d-ta stimabile? Ca, pana la urma, Cetateanul nu reuseste sa participe la joc se datoreaza starii lui de totala confuzie alcoolica, din cauza careia nu reuseste sa prinda firul coerentei limbajului si al comportamentului politic de care, pe buna dreptate, putem considera ca nu era strain (Marile comedii, in opera lui I.L. Caragiale, vol. I). Astfel, scena VI, actul III este elocventa in ce priveste indicatiile scenice referitoare la Cetatean: care, de la intrare, a venit sovaind pana la mijloc si s-a turnat pe un scaun in fata tribunei, se scoala si ridica mana () sovaie si iar se toarna pe scaun. Rasete in fund, rumoase in fata () Sughitand si strigand. Imbrancit de dascali si opunandu-se rosteste: Nu ma-nbranciti ca ametesc! Ionescu, Popescu si Grupul: Afara! Cetateanul: membru! Scena de bruscare incheindu-se cu aprecierile autorului: Toata scena aceasta a fost insotita de rasete si rumoare. Dascalii au dat afara pe Cetateanul turmentat.Revenind in scena VIII, din ultimul act, el dezleaga planul confuziilor, in limita unui absurd asemenea lui Urmuz. Cetateanul turmentat cu palaria alba a lui Catavencu in mana (precizarea autorului) intra in scena, unde se gaseau Zoe si Catavencu bine dispus, cautandu-si palaria proprie. Raspunzand mucalit la intrebarea Ce vrei? se adreseaza Joitichii: Ce vreau eu, ei bine vreau. Eu am o vorba: o mie de ani pace! (Gest de impacienta din partea femeii) Eu, coana Joitico, am gasit o scrisoare. Zoe: Pe care ai last-o sa ti-o fure onorabilul D. Catavencu Catavencu (zdrobit): Doamna! Cetateanul: Las-o aia am mai gasit una! Zoe: Ei, ce-mi pasa! In continuare, Cetateanul se autocaracterizeaza, dezvaluindu-si inclusiv si profesia: Si atunci, care va sa zica, eu dau scrisoarea dupa adresa. Daca nu gasesc andrisantul, scriu pe ea cu plaivas: andrisant necunoscut, ori nu se afla, ori mort, care va sa zica, fiecare dupa cum devine (Zoe se plimba impacientata in fund) Bunioara acuma Eu am gasit alaltaieri in invalmasala de la primarie, o palarie Surprins, Catavencu, calificandu-l ca mizerabil, vazandu-se pierdut, asteapta povestea cu infiorare: O palarie da, asta si astazi tot indesand-o pe capul meu s-o potrivesc ca mi-era stramta am vrut sa-i scot captuseala s-o mai largesc cand colo in captuseala peste ce dau? () O scrisoare, da, domnule Nae Nu mai mergem la o tuica? Aluzia si ironia pentru gestul facut de Catavencu sunt evidente. Apoi Cetateanul continua sa explice: E de la Conul Fanica: andrisantul sunteti d-voastra. Nerabdadoare, Zoe cere scrisorea degraba, intrebandu-l daca o are. Cetateanul confirma si da scrisorea. O am, n-am pierdut-o, nu m-am mai intalnit (sughite si arata pe Catavencu) cu onorabilul! (scoate scrisoarea din captuseala palariei si i-o da Zoii).Catavencu, neputincios rosteste (incet spune autorul catre Cetateanul turmentat, care a trecut langa el) simuland inocenta (n.n.): Nenorocitule! ti-ai aruncat norocul in garla: te faceam om! Raspunsul este in antiteza jocului perfid al lui Catavencu, aruncand o lumina oarecum favorabila asupra caracterului Cetateanului turmentat: nu puteam andrisantul cu domiciliu cunoscut (arata pe Zoe). Zoe, privind cu bucurie scrisoarea trece de la Ce cauti? () Ce vrei cu mine la caracterizarea, dintr-o alta perspectiva, a interlocutorului sau: Domnule, domnule esti un om onest, esti un om admirabil, fara pereche. Cum te cheama, ma rog? spune-mi recunostinta mea Cetateanul: Ce trebuie sa mai spui cum ma cheama? ma cunoaste conu Zaharia de la 11 februarie!? Iaca, un cetatean si eu Identitatea ramane nedescoperita pana in finalul comediei. Intrebat de recompensa ce i s-ar cuveni de la Zoe, Cetateanul raspunde, prin obsesiva lui intrebare: Sa-mi spui d-ta pentru cine votez. Iaca mai e un sfert de ceas si se inchide alegerea Eu pentru cine votez? Raspunde Catavencu recomandandu-l pe Agamita Dandanache. Vorbele aspre se incruciseaza ca niste sabii Zoe si Catavencu. Pentru Cetatean insa este valabil numai ceea ce confirma Zoe: Coana Zoitico, adevarat? Zoe: Da, adevarat pentru d. Agamita Dandanache: da, adevarat; poate ca e singurul adevar pe care d. Catavencu l-a spus in viata d-sale Cetateanul: Atunci ma duc sa votez (vrea sa plece) dar cum ii zice?Si iata mecanismul votarii si el un instrument docil in apararea intereselor pesonale. Zoe: D-le Catavencu, fii bun, scrie-i, ma rog, votul acestui onest cetatean. (Catavencu sta pe loc) Te rog (Ii arata scrisoarea. Catavencu trece la masa, scrie un buletin si i-l da Cetateanului turmentat.) Imi dai voie? (Ia buletinul) Agamita Dandanache Bravo, d-le Catavencu, esti un om de buna credinta si jocul politic se incheie Cetateanul plecand repede, nemaifiind vreme se-nchide alegerea.Cetateanul mai are, in ultima scena a comediei, de rostit celebra urare: In sanatatea coanii Joitichi! ca e (sughite) dama buna! (Ciocneste cu ea; ea-i strange mana din toata inima. Urale, ciocnire). Participarea Cetateanului la ceremonialul final subliniaza apartenenta sa la o singura lume, o lume in care se vede ca se simte foarte bine. Caragiale realizeaza prin cetateanul turmentat un personaj, un tip la fel de original ca si celelalte personaje ridicol, inofensiv si naiv, dar si el cu planuri ascunse, astfel ca prostia are limite, ca si ramolismentul. In acelasi timp, gestul Cetateanului subliniaza modul in care este prezent motivul incurcaturii in comedie si nu numai aici. Prin acest motiv se refuza de fapt solutionarea definitiva a incurcaturilor, lasand cititorul spectatorul sa mediteze asurpa multiplelor situatii si nu numai a uneia.De aceea personajele unele personaje, cum este si cazul Cetateanului sunt aduse de scriitor in momente cruciale fara a acoperi tot spatiul operei. Vin, spun si pleaca. Este si aceasta un mod de a privi viata ca teatru, fiecare cu masca sa, din care nu poate iesi fiindca: Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi si noua toate; / Ce e rau si ce e bine / Tu te-treaba si socoate; // Privitor ca la teatru / Tu in lume sa te-nchipui. / Joace unul si pe patru / Totusi tu ghici-vei chipu-i, / Si de plange, de se cearta, / Tu in colt petreci in tine / Si-ntelegi din a lor arta / Ce e rau si ce e bine // Nu spera cand vezi miseii / La izbanda facand punte, / Te-ar intrece nataraii, / De ai fi cu stea in frunte; // De te-ating, sa feri in laturi, / De hulesc, sa taci din gura; / Zica toti ce vor sa zica, / Treaca-n lume cine-o trece; / Ca sa nu-ndragesti nimica, / Tu ramai la toate rece. (Glossa, M. Eminescu).Reflectia noastra este confirmata de T. Vianu: O singura data in teatrul sau satira lui Caragiale a devenit mai cruda, in O scrisoare pierduta. In O scrisoare pierduta, satira institutiilor noastre democrate functioneaza fara sprijinul educatiei interioare a omului chemat sa se bucure de binefacerile lui, neadevarul regimului politic al vremii, relevat de atatea ori de critica junimista, se ascute in viziunea Cetateanului turmentat personaj construit cu largi mijloace de stilizare tipizanta, ca in comedia moliereasca, in care este infatisat martorul naiv, dezinteresat si perplex al farsei politice, omul anonim din marea natiune nesocotita. Caragiale este un observator lucid si exact, dar materialul observatiilor sale nu ramane niciodata in stare de pulbere infinitezimala, ci se aduna in viziunile unor caractere tipice (s.n.). Vorbind despre aspectele critice ale realismului lui Caragiale, criticul fixeaza si unele trasaturi specifice ale clasicismului scriitorului: Estetica lui coincide insa cu aceea a clasicismului numai pe portiuni marginite, caci in lucrarea de reliefare a criticului, el simplifica imaginea omului, pana la a nu retine din ea decat singurele ei trasaturi general umane, asa cum fac clasicii. Pe primul plan al creatiilor sale sta omul social si numai intr-un plan mai adanc, sustinandu-l pe acela, apare caracterul omenesc general. Trahanache, Catavencu, Joitica, Farfuridi, Agamita Dandanache sunt actorii comediei politice in jurul anului 1870, notabilitati ale provinciei, oameni ai vremii si ai locuui lor, dar, in acelasi timp, Trahanache este un vanitos naiv, Catavencu o canalie, Joitica o femeie voluntara, Farfuridi un prost, Dananache un imbecil siret (I.L. Caragiale in vol. Istoria literaturii romane moderne de Serban Cioculescu, Vladimir Streinu si T. Vianu, Bucuresti, Casa Scoalelor, 1944). (C.B.)

 

Quiz

În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.

 

Jobs

Firma: ALGIDA CENTER SRL
Nivel cariera: Fara experienta
Tipul postului: Full-time
Oras: Ilfov
Perioada de valabilitate: 2022-12-06 00:00:00 - 2022-12-13 00:00:00