Studentii la comunicare vor fi ajutati sa se integreze mai usor pe piata muncii

Publicat: 27 Oct 2014 | Vizualizari: 511
Saptamana trecuta, Asociatia Romana de Relatii Publice a lansat un program de parteneriat care vine in sprijinul studentilor din domeniul comunicarii. Parteneriatul va fi incheiat cu universitatile din tara care au specializari in acest domeniu.
Lansarea parteneriatului s-a desfasurat in cadrul intalnirii consultative "Relatiile publice, intre studiile universitare si piata muncii", unde au participat ministrul Educatiei, Remus Pricopie, alaturi de decani ai facultatilor de profil din mai multe orase - centre universitare cum ar fi: Timisoara, Iasi, Sibiu, Pitesti, Craiova, Galati, Bacau, Brasov, Bucuresti, Suceava, Oradea si membri ai asociatiei care lucreaza in agentii de comunicare.
6 lucruri pe care ai fi vrut sa le stii inainte de a da la Drept!
In cadrul intalnirii s-au discutat punctual detaliile prin care universitatile sa colaboreze cu agentiile si departamentele specializate din cadrul institutiilor statului "prin utilizarea în comun a unor resurse pe care universităţile le deţin şi care încă nu îşi găsesc aplicare practică: lucrările de licenţă şi de doctorat ce conţin studii de caz importante pentru practicienii din domeniu", scrie Curierulnational.ro
Intrucat agentiile de PR au ajuns la concluzia ca un absolvent angajat are nevoie de cel putin doi ani de experienta ca sa poata lucra eficient. De aceea, acest parteneriat isi propune sa ajute studentii sa se plieze mai usor pe cerintele pietei muncii.
Andreea Catan
Foto: secretwbusiness.com
Fii la curent cu ultimele noutati din viata studenteasca aici>>
Quiz
În acest ”Test” este vorba cât de bine poți gândi. Deoarece unii greșesc la cele mai simple întrebări.Acesta este un așa numit „Test de Logică”.
Jobs
Firma: Studio20
Nivel cariera: 6 - 12 luni
Tipul postului: Full-time
Oras: BUCURESTI, Iasi, Pitesti, Ploiesti
Perioada de valabilitate: 2023-02-07 00:00:00 - 2023-03-05 00:00:00